logo

Comunicat de presă: situația la zi privind adresările de urgență cu diverse traumatisme

Pe parcursul zilei de ieri și astăzi, la Unitatea primiri urgențe (UPU) a IMSP Spitalul Clinic Bălți s-au adresat mai multe persoane cu diverse traumatisme, survenite în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Mai exact, până la ora 16:00, în UPU au fost evaluați de către medicul traumatolog – 68 de pacienți, dintre care 14 copii. Dintre aceștia, patru pacienți au fost internați, iar colegii din sala de proceduri au aplicat șapte gipsuri.

Totodată, în Departamentul pediatrie au fost internați doi copii, cu fractura gambei și traumatism cranio-cerebral, iar la alți cinci minori au necesitat imobilizare gipsată.

În contextul unui flux crescut de pacienți, unitatea activează la capacitate maximă, cu un număr de personal medical suficient, iar pacienții sunt triați, prioritate având cazurile grave.

Respectiv, rugăm pacienții să manifeste răbdare și le mulțumim pentru înțelegere.

Totodată, pacienții care nu prezintă urgențe medicale majore sau au nevoie de consultații repetate se pot adresa la specialiștii din Centrul Consultativ.