logo

Pentru prima dată la Spitalul Clinic Bălți s-a efectuat procedura de ureteroscopie unui copil de 11 ani

Recent, la Spitalul Clinic Bălți a fost internat un copil de 11 ani cu colică renală pe partea dreaptă. După efectuarea tuturor investigațiilor s-a stabilit diagnosticul – urolitiază, calcul inclavat intramural ureter drept, ureterohidronefroză și colică renală pe partea dreaptă.

În rezultat, doctorii urologi au decis efectuarea uretrocistoscopiei, ureteroscopie cu litotriţie laser și înserarea stentului ureteral.

Inițial procedura a început cu o cistoscopie (aceasta s-a realizat cu ajutorul unui aparat cu formă tubulară, prevăzut cu o cameră video), ce a permis examinarea mucoasei vezicii urinare și a canalului uretral. După care s-a plasat un fir ghid hidrofilic în interiorul ureterului, iar pe acesta s-a montat o teacă de acces ureteral. Prin intermediul acestei teci s-a obținut acces facil cu ureteroscopul semirigid.

Ulterior, după ce pietrele au fost identificate, s-au spart cu ajutorul Laserului (litotriţie laser), care emite o energie pulsatilă ce fragmentează calculul.

La finalul intervenției s-a plasat un stent (tub) ureteral pe care pacientul îl va menține 1-2 saptămâni.

Totul a decurs cu succes și băiatul se simte bine.

Echipa care a efectuat intervenția: doctori urologi, Sergiu Cozub, Vladimir Leadric, Pavel Bîtiu și medic rezident – Cristian Spînu, anesteziolog-reanimatolog, Oleg Bozbei, asistenta medicală de anestezie, Victoria Căbășescu și asistenta medicală de operații, Viorica Spînu.