𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧ță ș𝐢 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐞 - 𝐛𝐢𝐥𝐚𝐧ț𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐦𝐞𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈 𝐚𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔
În primele șase luni ale anului curent, IMSP Spitalul Clinic Bălți a continuat să acorde asistență medicală de calitate tuturor locuitorilor municipiului Bălți și din raioanele de nord ale țării.
În această perioadă, echipa medicală a înregistrat un progres semnificativ și a reușit să atingă indicatori de performanță prin rezultatele obținute la categoria numărului de pacienți externați.
𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥ă î𝐧 𝐜𝐢𝐟𝐫𝐞 Un rezultat important al semestrului îl constituie creșterea adresărilor la Unitatea primiri urgențe (UPU). Astfel, au primit ajutor medical 30 200 de persoane, dintre care 9 265 de copii. Din numărul total, 18 768 de pacienți au fost spitalizați.
Mai mulți pacienți tratați și la centrul primar AVC - 931.
Totodată, au fost efectuate 4 255 de intervenții chirurgicale, în regim de urgență și programat.
De asemenea, în Departamentul asistență medicală specializată de ambulator (Centrul consultativ) au fost realizate 106 095 de vizite și consultații la medicii specialiști, iar la Centrul Perinatal au venit pe lume 986 de bebeluși.
Activitatea desfășurată reflectă implicarea echipei prin dezvoltarea asistenței medicale de calitate, îmbunătățirea accesului la servicii și creșterea calității actului medical prin profesionalism, dedicare și umanitate, având drept scop salvarea vieții pacienților.
𝐏𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭ăț𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐞𝐦𝐞𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐈𝐈
Printre obiectivele instituției pentru a doua jumătate a anului 2026 se numără: modernizarea infrastructurii și eficientizarea energetică, dezvoltarea mecanismului de siguranță, integritatea instituțională și operaționalizarea managementului eficient al resurselor financiare.
Instituția Medico - Sanitară Publică